Fonmoney -

Fonmoney vă urează Paște Fericit!

Pentru români, Paștele și Crăciunul au o însemnătate aparte. Cu toate că există multe alte sărbători în tradiția românească, acestea două au o însemnătate aparte. În primul rând datorită importanței lor religioase, dar cu siguranță și pentru faptul că reprezintă un moment în care familia se reîntregește. Toți membri familiei se adună acasă cu mic și mare din diferite colțuri ale țării sau chiar și din străinătate pentru a sărbători Crăciunul sau Paștele.

De Paște parcă nu există bucurie mai mare pentru copii decât aceea de a ciocni ouă și de a ieși învingător sau de a descoperi micile surprize aduse de iepuraș. Pentru cei mai mari câteva momente cu familia reprezintă totul, un moment pentru care probabil așteaptă luni de zile. Este o perioadă în care nu doar primăvara se așterne blând, dar și oamenii devin mai calzi, mai mărinimoși și mai deschiși.

Și așa cum bine știm, românii sărbătoresc Paștele într-un mod special. Fiecare zonă a țării are diverse obiceiuri specifice. În unele zone se pune foarte mult accentul pe vopsitul ouălor de mână și pe pictatul acestora, în alte locuri  fetele sunt stropite de către băieți cu parfum iar “mersul la udat” e o adevărată mândrie. Tăiatul mielului, mersul la biserică în noaptea de Înviere și la slujba de a doua zi, gustatul din Sfintele Paști, masa îmbelșugată cu cozonac de casă, vinul roșu, drobul de miel sau pasca se găsesc în căminul oricui, iar ciocnitul ouălor roși este bineînțeles nelipsit!

Fiecare parte a României înflorește cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale! Obiceiurile și tradițiile românești își reintră în forță, gospodinele oferă tot ceea ce e mai bun și mai gustos iar faptul că familia se reunește formează cadrul ideal al acestei fotografii perfecte!

Chiar dacă nu aveți posibilitatea de a pleca de Paște în România nu uitați că cei dragi sunt mereu acolo cu gândul la voi. Cu Fonmoney le puteți oferi cadou credit prepay pe telefon Orange, Vodafone sau Cosmote oricând, cu orice ocazie, chiar și de Paște. Puteți încărca cartela de telefon online la orice oră din zi, simplu și ușor fără a vă înregistra!

Nu uitați, Fonmoney România vă aduce mai aproape de ceea ce înseamnă acasă!

Sărbători Fericite!